Video
VIDEO Sex oral în plină stradă, filmat cu mobilul. Pedeapsa „beneficiarului”: amendă penală de 1.500 de lei
Judecătorii ieşeni au decis să îl condamne la o amendă penală de 1.500 de lei pe bărbatul care a întreţinut raporturi sexuale cu o femeie, în plină stradă. Tânăra a fost şi ea cercetată în dosar, însă acţiunea penală a încetat deoarece ea a decedat înainte de trimiterea în judecată.
Emanuel Giurgilă a fost judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri, infracţiune pentru care risca până la doi ani de închisoare. Partenera sa a fost şi ea cercetată în acelaşi dosar însă procurorii au clasat acuzaţiile deoarece a decedat, într-un accident ce a avut loc într-o altă ţară.
Cazul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi care arată în rechizitoriu că, în noaptea de 15 spre 16 iunie 2019, Giurgea şi partenera sa de ocazie s-au întâlnit la o petrecere ce a avut loc într-un apartament din oraş. Acolo, amândoi au consumat băuturi alcoolice. Spre dimineaţă, tinerii au plecat la un prieten comun. Pe drum, cei doi au decis să întreţină un raport sexual oral, chiar dacă afară era lumină şi ei se aflau în faţa unui bloc, pe stradă.
„În faţa scării blocului, cei doi inculpaţi au întreţinut un raport sexual oral, surprins de persoanele care treceau prin zonă, unul dintre martori filmând parţial fapta şi sesizând prin telefon, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, Poliţia”, au precizat procurorii. Scenele sexuale au fost observate de mai mulţi trecători, atât pietoni, cât şi şoferi care se deplasau cu maşinile prin zonă.
Un martor a filmat întreaga scenă şi a publicat filmul pe un grup de Facebook local. Imaginile au ajuns ulterior şi la anchetatori, care i-au identificat pe cei doi.
„Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, motivată prin starea de ebrietate în care se afla. Fiind audiată ca suspectă, M.A.I. a recunoscut fapta. În cursul lunii octombrie 2019, aceasta a decedat pe teritoriul altui stat, în cauză dispunându-se clasarea faţă de ea, ca urmare a intervenirii decesului. Precizăm că toate persoanele beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive”, au mai precizat anchetatorii ieşeni.
Sentinţa judecătorilor nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.