Vedete România
STUDIU Fazele Lunii chiar ne pot influența somnul
Luna dictează când cresc și când se retrag mareele, dar ne poate afecta și somnul. Pe măsură ce se apropie o Lună plină (următoarea - pe 27 februarie), vom observa că oamenii se duc la culcare mai târziu și dorm mai puțin, conform unui studiu publicat săptămâna trecută în revista „Science Advances” și comentat de CNN.
În medie, participanții s-au dus în pat cu 30 de minute mai târziu și au dormit cu 50 de minute mai puțin, spune Horacio de la Iglesia, coautor al studiului și profesor la departamentul de biologie de la University of Washington din Seattle. Cercetătorii au dotat fiecare participant cu un monitor al somnului pe încheietura mâinii, pentru a-i urmări programul de somn pe durata a două cicluri lunare.
Un ciclu lunar are 29,5 zile. Au participat la studiu 98 de oameni din trei comunități indigene Toba din Argentina, cunoscuți ca oamenii Qom. După apusul Soarelui, lumina Lunii este mai strălucitoare în zilele premergătoare lunii pline, spune Leandro Casiraghi, coautor al studiului și cercetător postdoctoral la departamentul de biologie de la University of Washington. „Credem că această modulație care face nopțile mai luminoase este favorabilă unor activități în aer liber ca vânătoarea, pescuitul și interacțiunile cu alte grupuri”.
Una dintre comunități nu avea acces la curent electric, una avea acces limitat și a treia avea acces permanent. Dar toate s-au dus la culcare mai târziu și au dormit mai puțin în nopțile dinaintea lunii pline. În comunitatea urbană, oamenii s-au dus la culcare chiar mai târziu și au dormit și mai puțin decât participanții din comunitățile rurale. „Faptul că aceste modificări au avut loc și în comunități cu acces deplin la lumină electrică arată că aceste efecte sunt cauzate de altceva decât lumina Lunii”, spune Casiraghi.
După prelucrarea datelor de la comunitățile Toba/Qom, cercetătorii le-au comparat cu cele de la 464 de studenți din Seattle participanți la un alt studiu și au constatat același tipar de somn. Biologia oamenilor și tiparele sociale ale comunităților pot și ele juca un rol în ciclul de somn observat de acele studii, spune dr. Vsevolod ”Seva” Polotsky, director al cercetărilor despre somn și profesor la Johns Hopkins University, care nu a fost implicat în studii.
Somnul oamenilor este controlat de ritmul circadian, un ceas intern care reglează somnul pe o perioadă de 24 de ore, dar unii oameni pot avea ceasuri interne mai lungi, apreciază Polotsky. El exemplifică cum se autoreglează corpul uman pe perioade mai lungi de timp cu ciclul menstrual al femeilor și cu faptul că alte mamifere au scheme de somn sezonale și pot și hiberna. Calendarul social poate și el influența ciclul de somn, oamenii culcându-se mai târziu și dormind mai mult în weekenduri, spune el.
Oamenilor care au probleme cu somnul de la Iglesia le recomandă evitarea luminilor puternice și a ecranelor în timpul serii și să fie cât mai proactivi înaintea unei luni pline când „majoritatea oamenilor sunt predispuși a se culca mai târziu și a avea un somn mai scurt”.
Trimite pe WhatsApp