Vedete România
Reîncepe telenovela?/„Eu și Alex suntem foarte buni prieteni. Am reluat relația de prietenie după doi ani, timp în care nu am mai vorbit deloc”
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au fost surprinși în oraș, în două seri la rând și multă lume a crezut că s-au împăcat, având în vedere că ea este singură, după despărțirea de Gabi Bădălău și umblă zvonul că și afaceristul ar fi fost părăsit de Ema Uta. Bianca Drăgușanu a clarificat, însă, care este relația ei actuală cu fostul soț.
Cina pe care Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au luat-o în zona de Nord a Capitalei, acum câteva seri, a încins internetul, ajungând, din nou, pe prima pagină a site-urilor, iar subiectul despre ei devenind una dintre cele mai citite știri din România.
Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au divorțat acum câțiva ani și o lungă perioadă de timp s-au acuzat unul pe celălalt de tot ce este mai rău într-o căsnicie, inclusiv violență. El a și dat-o în judecată pentru defăimare, însă în cele din urmă au îngropat securea războiului și acum se înțeleg ca doi prieteni.
Bianca Drăgușanu spune că Alex Bodi îi este acum sprijinit-o după despărțirea acesteia de Gabi Bădălău și nimic mai mult. Nu mai are sentimente pentru el și dă asigurări că nu au reluat o relație amoroasă.
„Eu și Alex suntem foarte buni prieteni. Am reluat relația de prietenie după doi ani, timp în care nu am mai vorbit deloc. Însă a venit natural, nu avem sentimente unul pentru celălalt, am putut sta la masă ca doi buni prieteni și nimic mai mult. Nu vrem nimic unul de la altul, ieșim, mâncăm, dar asta e cam tot.
El a fost sprijin moral pentru mine în perioada asta, mergem la aceeași sală de sport, dar avem o relație civilizată de amiciție', a declarat Bianca Drăgușanu pentru Actualitate.net.
La rândul său, și Alex Bodi spune că el și Bianca sunt acum doar amici. „Nu a fost nimic cu Bianca, nu suntem împreună, doar ne-am întâlnit, am mâncat împreună, am vorbit, apoi eu am rămas să văd meciul, iar ea a plecat cu prietenii ei.', a declarat Alex Bodi pentru aceeași sursă.