Vedete internațional
Emily Ratajwowski, femeia cu cei mai frumoși sâni, a pozat complet goală, în ultimul trimestru de sarcină
Emily Ratajkowski, unul dintre cele mai apreciate modele din State, le-a oferit urmăritorilor săi un pictorial incendiar, pozând complet nud, chiar dacă sarcina sa este deja una avansată, iar burtica ei este deja mare și vizibilă.
Em Rata a demonstrat încă o dată că o sarcină nu va face niciodată o femeie mai puțin sexy, iar imaginile cu pricina vorbesc de la sine.Emily așteaptă primul său copil cu soțul ei, Sebastian Bear-McClard și a anunțat că nu dorește să dezvăluie momentan sexul bebelușului.
Emily Ratajwowski, pictorial nud în ultimul trimestru de sarcină
Printre personalitățile de la Hollywood și nu numai a devenit o modă pozatul nud sau semi-nud atunci când vedetele rămân însărcinate.
Unele se folosesc chiar de acest mijloc pentru a-și anunța sarcina. Cert este că pictorialul modelului a fost declarat de tabloide „cel mai nud”.
Foto: InstagramModelul, în vârstă de 29 de ani, a pozat fără rețineri complet dezbrăcată, acoperindu-și doar cu mâinile zonele intime, unde a fost nevoie. „Încep să îmi cunosc corpul”, a scris aceasta în dreptul aparițiilor care au strâns sute de comentarii din partea admiratorilor.
„Uneori mă simt ca Winnie the Pooh (caracter din desenele animate n.r) în formă umană, alteori ca o zeiță a fertilității cu un fund apetisant. Oricum, știu că în curând o să îmi fie dor de burtica asta și de loviturile bebelușului”, a mai scris aceasta, în dreptul altei poze.
Foto: Instagram
Modelul a vorbit și despre faptul că nu vrea să dezvăluie sexul bebelușului, atingând mai multe probleme ale societății de astăzi. „Când eu și soțul meu le spunem prietenilor că sunt însărcinată, prima lor întrebare după ‚Felicitări’ este, aproape întotdeauna, ‚Știi ce vrei?’. Ne place să răspundem că nu vom cunoaște genul copilului până nu va împlini 18 ani și ne va anunța atunci.
„Toată lumea râde la asta. Există un adevăr în replica noastră, totuși, unul care sugerează posibilități mult mai complexe decât organele genitale cu care s-ar naște copilul nostru – adevărul că nu avem nicio idee cine, sau mai degrabă ce crește în interiorul meu. Cine va fi această persoană? Părinții cui o să fim? Cum ne va schimba schimba viața și cine suntem?”, a spus aceasta. SURSA: Click