Vedete România

„Da, am primit propuneri indecente. Mi s-au oferit şi bani şi celebritate”

Dana Săvuică a povestit detalii spumoase despre primul pictorial în revista pentru bărbaţi și de ce nu s-a făcut actriță.

"Copilul meu nu va face așa ceva!"

"Tată, eu vreau să fiu actriță!", așa își deschide momentul Dana Săvuică, care povestește despre ziua în care i-a mărturisit tatălui ei că vrea să urmeze o carieră în domeniu, iar răspunsul acestuia nu a fost deloc pe placul ei: "Niciodată copilul meu, pentru care am făcut atâtea sacrificii, nu va face așa ceva!”, mărturisind că acesta este motivul pentru care nu a devenit actriță. 

În anul 1999, atunci când i s-a propus să pozeze în celebra revistă pentru bărbați, Dana Săvuică avea o agenție de modele, iar propunerea a luat-o pe nepregătite: "Nici prin gând nu-mi trecea!”, iar toți cei din sală erau nerăbdători să afle întreaga poveste. 

Propuneri indecente de la milionari şi politicieni

În urmă cu ceva timp, Dana Săvuică a afirmat, într-un interviu, că a primit mai multe propuneri indecente de la milionari şi politicieni. Aceasta spunea că i s-au oferit funcţii în administraţia publică în schimbul unor favoruri... intime.

"Da, am primit propuneri indecente. Mi s-au oferit şi bani şi celebritate. Unul, milionar, mi-a spus că mă face vedetă peste noapte. Aveam 25 de ani, eram la televiziunea publică. Nu pot uita asta, pentru că el era cu prietena lui oficială într-o discotecă, iar eu eram cu soţul meu tot acolo. A prins el un moment şi a trimis pe cineva să îmi spună că vrea să vorbească cu mine. Am crezut că vrea să îmi spună ceva, dar... 

Am primit şi de la oameni politici, gen te bag în partid, te fac consilier, senator, te trimit şi la UE, ce vrei tu. Dar ce să caut eu acolo? Mai primesc şi acum propuneri, mai ales după ce am divorţat!", a declarat Dana Săvuică pentru Antena 3. 

Vizualizări: 6,427

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete România:

Citește și: