Vedete România
A murit Liviu Necşulescu, fondatorul Companiei Jidvei
Fondatorul companiei Jidvei şi sufletul acesteia, Liviu Octavian Necşulescu, s-a stins din viaţă, marţi după amiază, la vârsta de 91 de ani.
Reprezentanţii companiei Jidvei, cea mai mare din România în domeniul producţiei de vin din România, a transmis un mesaj în amintirea celui care a fost Liviu Necşulescu: Omul sfiţeşte locul Îl poate face mai bun, mai frumos, mai luminos după cum îi sunt gândurile, după cum îi sunt faptele, după cum îi este sufletul. Îl face mai bun, în primul rând, pentru ceilalţi, împărţind cu ei o bucată de lume, un timp mai blând din timpul care ne este dat să îl petrecem împreună aici, pe pământ. Oamenii care sfinţesc locul nu pleacă niciodată, ei rămân mereu tineri în amintirea vie a acelora care au avut privilegiul de a-i întâlni şi de a le fi marcat trecerea prin această viaţă prin gesturi simple, fireşti, pline de generozitate şi frumuseţe. Şi atunci cum ne luăm rămas-bun de la un astfel de om? Cum răsplătim ceea ce e imposibil de răsplătit, pentru că bunătatea, omenia, cumsecădenia, generozitatea, nobleţea sufletului sunt o răsplată în sine... Domnul Liviu Necşulescu, neostenitul „domn Liviu” cum îl ştim toţi cei care am avut bucuria de a-l cunoaşte sau de a-l întâlni, a plecat dintre noi spre zări mai senine, într-o zi cu soare blând de primăvară. Un om drept, neobosit, cu o incredibilă poftă de viaţă şi o energie rar întâlnită şi, mai ales, cu un suflet cald şi blând, un om bun „ca pâinea lui Dumnezeu”, aşa cum se spune în Ardeal, printre oamenii locurilor care i-au devenit atât de dragi şi care i-au fost „acasă” în ultimii douăzeci de ani. Locuri pe care, îndrăznim să spunem, le-a sfinţit prin faptele sale pline de bunătate, prin onestitate şi mărinimie, prin muncă asiduă, prin determinare şi viziune, dar mai ales prin strădania nesfârşită de a face din fiecare azi un mâine mai bun pentru oamenii în mijlocul cărora s-a simţit mereu atât de bine şi de iubirea şi recunoştinţa cărora s-a bucurat mereu. Dincolo de tot şi de toate, pentru domnul Liviu Necşulescu cea mai importantă a fost familia căreia i-a insuflat acea nobleţe a sufletului şi a faptelor şi valori solide – corectitudine, loialitate, respect, generozitate – toate dublate de grijă, de iubire şi de credinţă în Dumnezeu. A ştiut să aducă oamenii împreună, să îi ţină aproape, să le dea motive să privească mereu cu încredere şi speranţă spre ziua de mâine. Privind la tot ce a ceea ce a clădit, la oamenii pe care îi întâmpina cu ochii plini de lumină şi bucurie, cu braţele şi sufletul larg deschise, ştim că nu greşim când spunem: Oamenii care sfinţesc locul nu pleacă niciodată, ei ne rămân cu toată frumuseţea sufletului lor bun, care va continua să rodească în timp şi peste timp.